Social Icons

.

06 April 2014

Câştigători concurs+anunţ!


    Dragii mei, în primul rând vreau să vă felicit pentru implicarea de care aţi dat dovadă pe parcursul concursurilor organizate pe blog. Martie Însorit nu a fost uşor, dar cu toate astea voi aţi fost alături de noi şi lucrul ăsta m-a bucurat mai mult decât vă puteţi imagina. Echipa Shattering Words vă mulţumeşte!

    Anunţul pe care îl am de făcut este următorul. Theo va lipsi o perioadă de pe blog pentru că se pregăteşte pentru admiterea la facultatea de medicină, astfel voi încerca pe cât posibil să mă ocup de blog cât mai bine până va reveni ea. 

    Săptămâna următoare după cum bine ştiţi este "Săptămâna Altfel". Eu am stat puţin pe gânduri şi am ajuns la concluzia că am putea şi noi să organizăm o astfel de săptămână tematică pe blog. Aşa că fiecare zi din săptămâna următoare va fi specială. Am stabilit cu fetele detaliile şi sperăm să fiţi la fel de încântaţi ca şi noi. O să enumăr mai jos temele fiecărei zile.

Luni vom avea recenzie de film
Marţi vom avea schimb de rol. M-am gândit să oferim şansa unei persoane care nu are blog să intre în lumea bloggerilor pentru o zi. Am ales persoana, dar mai multe veţi afla marţi.
Miercuri vom avea o altă recenzie de film, ce să facem dacă ne plac filmele:)).
Joi vom vorbi despre biblioteci celebre de pe glob şi despre cărţi care au influenţat literatura.
Vineri este ziua muzicii astfel vom avea posturi precum Books&Songs.
Sâmbătă vom încerca să vă oferim un tur al bibliotecii noastre.
Iar Duminică vom avea o mare surpriză pentru voi, dar nu vă spun ce (posibil un concurs nu se ştie).

    Sper să vă placă ideea noastră şi vreau să menţionez că cei activi pe blog nu vor regreta, dar mai multe chiar nu dezvălui. Aştept părerile voastre printr-un comentariu>:D<! Vreau să mai menţionez că am luat la cunoştinţă sugestiile voastre legate de blog şi vom ţine cont de ele, pentru că părerea voastră contează să nu uitaţi asta! Vă pup:*.


Martie Ploios

Locul I

Pe jumătate moartă+Christine Falls

Demetrescu Gabriel Horaţiu

Locul II

Fantomele ne ştiu toate secretele

Stan Dana


Martie Însorit

Locul I

Altfel de îngeri volumul I + volumul II

Roxy R.

Locul II

Îngerul Mecanic

Daniela Ella

Locul III

Noua şi scurta viaţă a lui Bree Tanner

Bumbaru Daniel

Locul IV (menţiune)

Cartea surpriză este Spulberă-mă 

Lupu Diana

    
     Aveţi la dispoziţie o săptămână pentru a trimite datele voastre complete la adresa shatteringwords@yahoo.com

No comments:

Post a Comment

 
 
Blogger Templates