Social Icons

.

30 June 2014

Recenzie: Fata de Hârtie de Guillaume Musso



Hey girls! Am tot stat şi m-am gândit ce carte ar merita să fie prima pe lista mea de recenzii…a fost o alegere destul de dificilă având în vedere că am mai multe cărţi pe care le-am devorat la propriu şi pe care le iubesc. Dar o carte care m-a impresionat la propriu a fost Fata de Hârtie. Aceasta m-a făcut să plâng de tristeţe, frustrare şi bucurie, ca într-un final să ajung să mă îndrăgostesc şi să admir stilul lui Guillaume Musso. Un autor absolute genial care mi-a lăsat o impresie foarte plăcută. Dar gata cu complimentele, mai bine vă las pe voi să-mi spuneţi ce părere aveţi.

În primul rând, aceasta este descrierea cărţii:

Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie. Billie este o tânără frumoasă şi rebelă, cu un simţ al umorului neobişnuit. Dar mai e un amănunt: Billie este chiar eroina romanelor lui Tom. Într-o noapte, când el se afla pe marginea prăpastiei, ea prinde viaţă. Şi îi aduce o veste tulburătoare: dacă el nu mai scrie, ea va muri. Astfel începe o călătorie halucinantă, în care Tom trebuie să-şi recapete inspiraţia, ca să poată salva viaţa femeii de care tocmai se îndrăgosteşte. Explozivă şi plină de umor, cu accente de comedie romantică şi thriller, Fata de hârtie sfidează orice scenariu previzibil.

Tom şi Billie vin din lumi diferite, dar care se hrănesc una din alta. Cine va învinge în acest joc dur al seducţiei: realitatea sau ficţiunea?


Gândurile mele (Simona):

Tom este un scriitor cunoscut şi bogat. Până într-o zi când rămâne în pană de inspiraţie şi pierde toţi banii pe care îi avea. De ce? Simplu iubita lui pianistă, celebră şi bogată l-a refuzat când acesta a cerut-o în căsătorie. De aici şi depresia lui şi lipsa de inspiraţie.

Dar culmea, într-o noapte, Tom se trezeşte cu Billie în sufrageria lui…la început el nu credea că este posibil ca o fată ( tocmai eroina din romanele lui ), să iasă din acestea şi să fie chiar în mijlocul sufrageriei lui. Atunci, el a catalogat-o drept nebună!

Dar aceasta începe să-i spună anumite lucruri din romane, dar nici asta nu l-a convins prea mult pe Tom.

El credea doar că fata a studiat foarte bine cartea ca să-l înnebunească pe el.

Treptat ea începe să-l convingă pe Tom că, a ieşit din carte şi că trebuie să continue romanul dacă vrea ca ea să trăiască.

Aventurile prin care trec cei doi îi aduc şi mai mult împreună, aceştia îndrăgostindu-se unul de altul. O problemă ar fi că ea este pe moarte şi el nu poate termina cartea pentru a o salva.

Romanul i-a o întorsătură neaşteptată la sfârşit, când realitatea loveşte puternic personajul nostru, care realizează că a pierdut tot, dar că poate mai are ceva de salvat.

Toate deciziile îi aparţin şi nu vor fi deloc uşor de luat.

Cu o dragoste pierdută, o femeie iubită, care nu este ceea ce pare şi cu un prieten foarte bun care vrea să ajute mult prea mult. Destinul lui Tom va fi presărat cu decizii şi întrrebări. Credeţi că va reuşi să răspundă la ele?

Dacă vreţi să aflaţi citiţi Fata de Hârtie de Guillaume Musso.



No comments:

Post a Comment

 
 
Blogger Templates