Social Icons

.

30 December 2016

Recviem pentru un asasin (Alina Marinescu #6) de Monica Ramirez (recenzie)

Editura: Tritonic
Anul aparitiei: 2016
Nr. pagini: 364 pagini 

În momentul în care ești convins că ai totul, vei rămâne fără absolut nimic. Din nou.
Alina Marinescu a jucat după regulile impuse de către Organizația Elite, fără a se adapta însă sistemului. Nu și-a vândut sufletul, păstrându-și compasiunea, umanitatea și emoțiile. Până la un punct. După care, ceva s-a întâmplat. Dintr-un motiv sau altul, Alina a manipulat o situație pentru a se erija într-o trădătoare. Până la urmă, s-a dovedit că totul n-a fost decât un joc al oglinzilor, însă până să descopere asta, Brett a ordonat deja lichidarea ei. Misiunea a fost îndeplinită cu succes și totul a părut real. Alina a fost ucisă, indiferent de părerile de rău ale tuturor celor implicați. Acum, însă, Brett începe să aibă mari îndoieli cu privire la acel final subit de joc. Alina a devenit mult mai sofisticată decât ar fi crezut vreodată că e posibil, începând un fel de joc psihologic personal cu Elite și demonstrând că poate să joace după regulile ei proprii. Dar ceea ce-l neliniștește cel mai tare este vestea că Marius Stephano a fost ucis în timpul unei misiuni, și asta în aceeași perioadă în care Elite a vânat-o pe Alina. O coincidență cam prea mare pentru gustul lui Brett. Din proprie experiență, știe prea bine că în lumea lor coincidențele nu reprezintă nimic altceva decât o simplă aparență.
„Alina, Alex, Marius devin reali, trăiești alături de ei neputința și drama. Introspecțiile, momentele de intimitate sunt înfățișate de autoare cu o mare naturalețe, astfel încât nu ai nicio șansă de a rămâne un cititor distant cu o carte în mână. Te transformi, aproape fără voie, într-un martor al faptelor, unul care se implică în poveste și se afundă în ea, simțind direct și acut absolut tot ce simt personajele.” Spy Magazine

Gândurile mele

Mulțumesc autoarei pentru acest ultim volum șfâșietor, în care, pentru o îndelungată perioadă, victoria va aparține celor care o merită cu adevărat!
Nicicând nu mi-a fost atât de greu să scriu o recenzie ca acum. Încă sunt în starea aceea ciudată în care am intrat după ce am dat și ultima pagină a acestui volum care încheie o serie ce va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu. Monica are un har special de a te face să rămâi conectat la lumea ei plină de neprevăzut și întuneric. O lume în care speranța și clipele unice de fericire încă mai reușesc să-și facă loc, printre picături, să răzbească prin pânza groasă de păianjen a abisului.
Cartea a cincea s-a terminat într-o notă prea feerică pentru muritorii de rând, iar autoarea, gândindu-se mai bine, sigur și-a zis să intervină înainte ca noi să ne facem prea multe vise în legătură cu ce s-a întâmplat. Ni le-a spulberat chiar în ultima clipă, prin Recviem pentru un asasin, nelăsându-le să se materializeze pe de-a-ntregul. Cred că i se părea că nu era totul complet, pentru ca un astfel de moment să dureze atât de mult, așa că s-a „jucat” puțin cu viețile personajelor noastre. Puțin mai mult, dacă mă întrebați pe mine! Și, deși totul părea un final decent, liniștit și oarecum rezonabil pentru încheierea seriei, asta nu era suficient. Pentru nimeni. Erau încă multe de pus în balanță, așa că volumul acesta a venit ca o urmare firească, pregătit să răstoarne totul în cale și să așeze lucrurile pentru binele tuturor. Aproape tuturor.
Dar, pentru mine, poate că era de ajuns, Monica, știi? O să te țin minte pentru asta!
Cuvintele acelea de la începutul descrierii, cum că vei rămâne iarăși fără absolut nimic, chiar când erai convins că ai parte de tot ce ai nevoie, descriu cum nu se poate mai bine acest amalgam de situații periculoase duse la extrem, de emoții și sentimente ce te lovesc toate deodată, de momente limitate, de neprevăzut și surprize pe toate gusturile. Dacă până acum crezi că ai „văzut” tot ce poate da seria asta mai bun, mai absolut din ea, eu zic să-ți reconsideri gândurile, că nu știi ce te așteaptă în continuare. Eu nu fac decât să te avertizez, cititorule! E alegerea ta ce vei face pe mai departe.
 Îmi îndeplinești o dorință? îi șoptesc.
– Orice.
– Iubește-mă.
Marius își ridică ochii întunecați la mine și mă întoarce din nou cu fața la oglindă.
– Privește, îmi șoptește la ureche.”
A fost o întreagă aventură, aș putea spune chiar nebunie, să iau parte la fiecare moment din această serie. Încă de la Asasin la feminin, am simțit că o să fiu prinsă în acest vârtej de dragoste și ură, de clipe de extaz și durere, de confuzie și vinovăție, de lumină și întuneric. N-a fost decât începutul a ceva ce n-o să uit prea curând. Poate chiar… niciodată!
De la Alina Marinescu am deprins multe lucruri vitale, având în vedere vasta ei experiență aproape ireală, dar atât de cutremurătoare. În loc să-și trăiască adolescența, cu toate visele și emoțiile specifice perioadei, i s-a impus mult prea devreme să ia în piept viața cu toate nuanțele ei, tânăra neavând posibilitatea de a refuza ceea ce i s-a aruncat cu înverșunare în față. A fost practic obligată să facă ce vor alții pentru ea, refuzându-i-se, fără drept de apel, șansa de a alege și de a-și lua singură în mâini propriul destin.
Însă, dincolo de agentul perfect, eroina noastră nu a încetat vreodată să fie femeie, mamă și, mai presus de tot, om. Și-a păstrat firea iubitoare și caldă, dorințele și speranța, spiritul rebel și naivitatea, lumina din interior, chiar dacă lumea o rănea voluntar sau nu. Și-a menținut sufletul intact, deși, de multe ori, acesta i-a sângerat până aproape că a secat, nemaipermițându-și să simtă altceva, înafară de un gol imens. Aproape că se pierduse, fără cale de întoarcere, pe sine. Dar a luptat pentru a ajunge din nou la liman, la fel de mult pe cât au luptat cei care o iubeau, având același scop unic. Și încă luptă! Continuă să lupte așa cum știe mai bine, pentru ca fiicele sale să nu aibă parte de soarta pe care a avut-o ea.
„- Pentru că lumea de acolo va distruge ce avem aici. O să corupă totul. Acolo ne rănim unul pe celălalt în o mie de moduri în fiecare zi. Aici, îmi pun palma peste inima lui, e diferit. Am mai trecut prin asta și înainte, mi-am permis să visez și să sper la viața asta. Privirea îmi rătăcește prin cotloanele întunecate ale încăperii. Am avut-o pentru o vreme… am avut totul, toată fericirea la care am visat. Și acum știu că singurul adevăr din viața mea e cine și ce sunt în Elite… cine am fost mereu. Restul nu e decât iluzie.”
Alina ne arată de câte ori e nevoie să mori pentru a te întoarce din nou, ca să le dai peste nas tuturor celor care îți vor dori întotdeauna răul. Este pregătită să o facă din nou, doar pentru a lăsa lumea un loc mai bun pentru cei pe care-i iubește. Deși moartea i-a răpit prea multe ca să mai poată rămâne întreagă după atâtea lovituri de grație, nu-i mai este frică de ea. Nu-i mai este frică de nimic. Acum este liberă. Nu chiar așa cum își dorise la început, dar e liberă. O libertate dulce-amară pentru care a îndurat destule. Iar, în cele din urmă, a triumfat. Pentru prietenii săi. Pentru bărbații din viața sa. Pentru fiicele sale. Pentru ea.
Finalul nu este însă aici, dar nu se știe nici dacă vom pune punct cu adevărat, așa că povestea agenților noștri nu face decât să își urmeze firul pe mai departe, înfruntând pe oricine și orice i-ar sta în cale. Totul s-a desfășurat ca un simplu joc de șah, dar acum s-a terminat. S-a bucurat de adversari pe măsură care, răbdători, au știut când să-și facă mutarea și să-și țină în șah oponenții, ceea ce a fost absolut incredibil de urmărit. Cu fiecare detaliu în parte, personajele, acțiunea și răsturnările de situație creionate de autoare au reliefat un scenariu remarcabil ce-ți zgândăre imaginația până în străfundurile ei cele mai îndepărtate, chiar și după ce ai ajuns la sfârșit.
Viața atârnă doar de un singur fir de ață și depinde doar de noi cât de mult ținem de el, cât de mult îl îngrijim pentru a nu se deșira, pentru a nu ajunge să se rupă într-un final. Orice s-ar întâmpla cu persoana noastră sau cu cei din jur, oricât nu am mai suporta să ne ducem existența într-o lume mizeră, haotică, o lume care ne vrea controlați până în vârful degetelor de la picioare, avem nevoie să ne legăm de un motiv care să ne țină aproape, acel ceva care să ne mențină încă vii, umani.  

 Nota mea: 10/5



3 comments:

  1. Eu nu am citit nimic din aceasta serie. Este atat de apreciata incat o vreau si eu . Sincer insa ma sperie ca sunt 6 volume :)

    ReplyDelete

 
 
Blogger Templates